De ce voi fi mereu diferita si sunt impacata cu acest lucru

15:22

De cand ma stiu am inteles ca pentru a fi acceptata si "tolerata" trebuie sa ma incadrez in niste standarde. Standarde mai mult sau mai putin bune din punctul meu de vedere. Recunosc, am incercat sa ma adaptez unor trenduri, moduri de a fi si de a ma comporta astfal incat sa fiu parte din multime. Dupa ani mi-am dat seama cat de rau am facut si cat de mult am avut de pierdut la capitolul identitate personala. Am incercat mereu sa imi nuantez existenta prin diverse alegeri pe care le credeam personale dar care erau de fapt influente din jurul meu, din ceea ce vedeam la altii si imi doream si eu. Recunosc, am simtit de multe ori invidie, dezamagire, epuizare si stres din capuza presiunilor sociale de a fi cum "ar trebui" si nu cum vreau eu personal. Am inceput prin a-mi vopsi parul pentru ca "asa facea toata lumea" si era cool. Apoi prin a-mi dori sa ma imbrac in tendinte desi multe dintre trenduri nu mi se potriveau si nu faceau altceva decat sa ma faca sa nu ma mai recunosc uneori.


 Eram destul de schimbata si pentru mine era un lucru nou si bun in acelasi timp, punand asta in carca anilor care trec. E drept, oamenii se schimba de la un an la altul si e normala aceasta tranzitie catre o personalitate mai placuta, niste alegeri de lifestyle mai fine sau un vocabular mai dezvoltat. In schimb, tranzitiile pe care le-am facut eu si decizile de schimbare au fost foarte drastice. Asta pentru ca niciodata nu mi-a fost frica de schimbare si cred ca am in sange adrenalina care ma tine sa nu mi se faca "rau" de la prea tumultoasa viata de zi cu zi si lucrurile vesnic schimbatoare. Niciodata nu am privit cu ochi speriati ceea ce nu cunosteam si noutatea am vazut-o mereu ca pe o oportunitate. Poate si din faptul ca nu ma aventuram mai mult decat puteam sa duc si sa inteleg.


M-am vopsit blonda si incerc sa echilibrez balanta de regrete si avantaje. Ma simteam bine blonda, eram mai luminoasa, paream mai tanara. Dar mi-am distrus parul groaznic, cu toate ca am incercat sa il pastrez cat mai mult timp sanatos. Inevitabilul se produce la un moment dat si firul se subtiaza, se rareste si isi pierde din forma. Dupa un an si jumatate de purtat parul blond, am revenit la nuanta mea naturala.


Am amanat de multe ori intalniri cu prieteni vechi din cauza faptului ca nu aveam timp si ma simteam epuizata la sfarsitul zilei. Am ales de multe ori alte haine decat cele pe care le-as fi purat in mod obisnuit si care ma caracterizau. M-am dus in locuri care nu faceau altceva decat sa ma agite, sa ma faca sa ma simt inconfortabil si nu sa imi completeze personalitatea si sa ma inspire. Aveam impresia pe la 18-19 ani ca am inteles de fapt cine sunt si crizele identitatii de pe la 16 ani s-au terminat. Pe la 23 de ani am inceput din nou sa imi ridic intrebari despre mine si nu mai stiam exact ce vreau si unde voi ajunge. Zilele treceau repede si nu apucam sa vad esenta. Pin teancul de hartii de rezolvat mi-am pierdut la un moment dat ideea asupra propriei identitati si am  incercat de multe ori sa o regasesc dar nu am avut timp. Nu am avut timp uneori nici sa imi fac unghiile.
Conform studiilor de specialitate, la varsta mea ma aflu in perioada de "intimitate-izolare", ceea ce inseamna ca in acest moment individul incepe sa experimenteze si sa dezvolte sentimente fata de alte persoane fara sa isi piarda propria identitate. Pot spune ca mereu voi fi diferita si m-am impacat cu acest lucru dar inca am uneori momente cand ma minunez de mine insami. Uneori am impresia ca in mine sunt mai multe persoane total opuse care incearca sa castige cat mai mult teritoriu si nici una nu reuseste. Tot ce reusesc sa faca este sa ma epuizeze psihic si emotional si sa-si reorganizeze granitele.

Voi fi mereu diferita pentru ca a fost de natura circumstantelor sa fie totul diferit la mine. Sunt nascuta de 8 martie, am facut peritonita la 4 ani,am parul cret natural, alunite exact in locuri in care in mod normal oamenii isi pun piercing-uri, am locuit cu buncii intr-o casa mare si o curte imensa, plus o padure in spatele casei, am locuit singura in Cluj timp de 3 ani, mi-am luat permisul singura fara sa cunosc vreun instructor in Cluj sau sa am relatii, mi-am petrecut absolvirea singura, fara nimeni, mi-am luat licenta cu 10, am trecut prin 2 joburi, merg foarte des in barul La Tevi, mai mult de nevoie decat de voie, ma imbrac cum simt in ziua respectiva, am trei prietene de suflet dintre care doua sunt plecate din tara si una este casatorita cu copii mici, port, atunci cand am nevoie de noroc, o piatra mica de aquamarin, imi cumpar carti pe care nu am timp sa le citesc si in fiecare weekend plec de acasa.

Si ma simt bine asa cum sunt, cu toate ca uneori ma mai intreb si eu de ce fac unele lucruri intr-un fel si nu altfel?



Voi ce relatie aveti cu voi? Sunteti impacate?

Cleo


You Might Also Like

0 comentarii