Daydreamer | Nightthinker

Va povesteam acum o luna si ceva ca am renuntat la viata aparent comoda si linistita oferita de un job, pentru a ma dedica 100% ...





Va povesteam acum o luna si ceva ca am renuntat la viata aparent comoda si linistita oferita de un job, pentru a ma dedica 100% celui mai ,mare vis al meu: bloggingul. Am pornit la drum simtind in mine o forta incredibila, o putere mentala si spirituala cum niciodata nu am simtit. M-am surprins in zeci de momente pe zi cand tot ce era in mintea mea se rezuma la blog. Ce sa mai scriu, unde sa mai fac fotografii, cum sa le editez, cum sa interactionez mai mult cu voi, ce sa fac ca sa va placa. Adormeam seara in gand cu aceste idei si ma trezeam cu ele. Zilele treceau mult prea repede pentru ca ma trezeam ca lucram 8, 10, 14 ore pe zi la blog. Si nu simteam cu trece timpul. Nu oboseam. nu ma plangeam. Tot ce imi doream era sa scriu, sa compun, ca creez, sa fotografiez, sa fiu eu asa cum m-ati vazut si pana acum. Nu am putut sa inteleg pana cand nu am simtit pe pielea mea cum poate cineva sa puna atata dedicare intr-o pasiune. Cum poate cineva sa iubeasca ceva atat de mult incat pasiunea sa ii ocupe aproximativ 20 de ore pe zi?



Nu credeam ca este posibil pana cand m-am trezit si eu in situatia de a constientiza ca pot sa imi dedic tot timpul meu lucrurilor care ma pasioneaza si pe care le iubesc cu adevarat. Nu-mi trebuie iesiri in oras, pisicina, vacanta, mancare, somn. Tot ce vreau este sa lucrez incontinuu pentru cel mai mare vis al meu. Care nu are un deadline. Este o opera de arta in continua perfectionare. Este blogul meu. Slab, mic, nesemnificativ, mai bun sau mai putin, cum e el. 

Este al meu si este copilul meu, efectiv. 
Uneori simt un nod in gat cand ma gandesc la el si fluturi in stomac. Este jurnalul pe care am preferat sa il impartasesc cu restul lumii. 



Desi munca mea nu a fost mereu cea mai comoda,usoara, simpla, confortabila, am incercat sa nu ma las. Nu m-am lasat nici cand au fost 40 de grade in apartament si simteam cum mi se topeste pielea pe mine, nu m-am lasat nici cand nu aveam nici un strop de idee despre ce sa scriu, nu m-am lasat nici macar cand nu mai aveam despre ce sa scriu, nici atunci cand nu mai aveam bani sa traversez strada macar, nici atunci cand era 4 dimineata si eu inca editam fotografii si cautam inspiratie. Nu m-am lasat nici atunci cand am fost furioasa pe vecini, iubit, oamenii de pe strada si viata in general, nici atunci cand printre lacrimi scriam un articol intr-o zi in care totul era pe dos si nici atunci cand fizic imi doream sa mor. 




Recunosc,sunt o persoana foarte dificila. Ma plictisesc repede, imi asum toate riscurile, iau decizii cu inima, fac o gramada de greseli, imi schimb parerile des, ma emotionez repede, uneori sunt antisociala, urasc regulile si iubesc noaptea.  



Noaptea ma ajuta sa imi refac energia, imi dezvolta creativitatea si ma inspira. Ma face sa fiu o persoana mai buna. Noaptea am cele mai bune idei, lucrez cel mai bine. Noaptea imi spune povesti frumoase si imi reaminteste de visul meu. Luminile orasului adormit, aerul racoros si mirosul intunericului ma fac sa ma reconectez cu mine si sa imi amintesc ca singura mea limita sunt tocmai eu. 

Niciodata in viata mea nu am muncit mai mult si mai intens decat o fac acum. Niciodata nu m-am dedicat mai mult decat ma dedic acum. Pentru ca, lucrurile toate se intampla in momentul in care sunt predestinate. Am fost ceruta in casatorie intr-un moment al vietii mele cand lucrurile nu erau tocmai cum voiam eu. Dar inelul pe care il privesc chiar acum ma face sa continui sa muncesc nu la fel, ba mai mult pentru ceea ce imi doresc. Pentru ca inelul pe care il am pe deget ma face sa fiu o persoana mai buna. Pentru cei din jur, munca mea si mine insami.

Poate ca lumea ma considera naiva ca fac asta si imi doresc asta. Dar in toata naivitatea mea am supravietuit pentru ca focul din interiorul meu arde mai tare decat lumea din exteriorul meu. In toata naivitatea mea incerc sa vad lucrurile bune din fiecare persoana pe care o intalnesc. Cred cu toata naivitatea mea ca fiecare obstacol, neliniste, stres ascunde la un moment dat ceva minunat.  Cred cu tarie ca directia este mai importanta decat viteza. Multi merg cu viteza catre nicaieri....







Cleo

You Might Also Like

0 comentarii