Ca sa afli cine esti, aminteste-ti cine erai in copilarie

18:26






La finalul alergaturilor zilnice, dupa ce ne facem putin timp sa ne gandim si la inima noastra, cea care mereu a incercat sa se adapteze tuturor situatilor, oamenilor si locurilor in care am purtat-o, ne dam seama, subit, ca nu mai stim cine suntem. Probabil, este una dintre cele mai grele intrebari pe care un om si le poate adresa. O intrebare pe care niciodata nu o zici cu voce tare si mereu devine tot mai apasatoare pe masura ce te gandesti ca raspunsul va veni o data cu maturizarea, o data cu experientele noi sau cu trecerea timpului.

"Cine sunt?" a fost mereu intrebarea ce a macinat generatii, indiferent de cultura si rasa si care mereu a impuns ca un ghimpe inimile tuturor celor care incercau sa isi gaseasca o cale. Calea lor si numai a lor.  In minutioasa munca de a-ti face ordine in viata, intrebarea asta va deveni mai pregnanta pe masura ce esti nevoita sa te adaptezi la un nou job, intr-o noua relatie sau chiar mai mult, dupa ce ai plecat de la un job care te nemultumea sau tocmai ai terminat o relatie care te macina psihic.



Sentimentele deziluzionante ce apar o data cu aceasta intrebare sunt atat de complexe si sfasietoare incat ai vrea sa uiti de tine ore intregi, plimbandu-te pe strazile orasului in care stai si sa privesti oameni trecand, intrebandu-te cum de ei reusesc. Cum de ei se simt confortabil cu ei insisi?

Sa afli cine esti cu adevarat, nu e o munca usoara si multi nu reusesc decat dupa ani de zile de instrospectie. Este nevoie de o analiza profunda a ta, de multa rabdare cu tine, iubire de sine si acceptare. Insa o metoda simpla sa afli mult mai repede cine esti de fapt, este sa te intorci inapoi in copilarie.

Zilele astea m-am gandit la copilarie mult mai mult decat o in alte dati. Poate si pentru ca se apropie Craciunul si inca nu mi-am impodobit casa, poate pentru ca am obosit si am nevoie sa ma cuibaresc in patul meu cald si sa ma uit la desene animate cu prietenul meu, poate pentru ca m-am saturat sa vrea cineva ceva de la mine tot timpul. M-am gandit cum eram eu  in copilarie..ce imi placea, ce ma facea fericita?

Copilaria mea a fost absolut minunata. Cred ca e o binecuvantare pentru orice copil sa te poti juca in voie in gradina ce la vremea aia mi se parea un mister, sa pot alerga nestingerita pe dealurile din preajma casei bunicilor, sa explorez podul si sa imi fac acolo o "casa de vacanta" sau sa citesc cat e ziua de lunga, sa cant in timp ce ma dau pe leagan si sa culeg flori. Cat de sincera poate fi inima unui copil!

Mi-am dat seama, ca, alegerile noastre din copilarie, spun de fapt multe despre calea pe care ar trebui sa o urmam, ca adulti. Pentru ca, atunci cand suntem copii, focusul nostru este sa ne simtim bine, sa fim fericiti, sinceri si visatori. Ceea ce orice om adult cu griji si responsabilitati uita sa faca.
Copii fac lucuri care spun mult mai multe despre ei din joaca lor decat orice adult cu toate taskurile ce le are de indeplinit intr-o zi, saptamana sau luna. Copii fac lucruri pentru ca asa simt ei, adultii pentru ca trebuie.

Dupa o luna introspectie, mi-am dat seama ca de fapt eu sunt copilul de acum 20 de ani. Eu sunt exact cum ma proiectam si cum ma vedeam in cei mai fragezi ani ai mei, visand neobosita la o lume plina de dragoste si bunatate.

Cand eram mica imi placea ....

  • sa petrec timp in natura, descoperind colturi ascunse ale gradinii
  • sa cutreier dealurile din imprejurul casei, scufundandu-ma in imensitatea lanurilor de iarba netaiata
  • sa privesc cerul si norii, ceea ceea ce ar trebui sa fie o activitate zilnica a oricarui om
  • sa citesc mult, orice imi mangaia sufletul
  • sa caut fericirea in linistea ce mi-o dadeau verile petrecute in hamac
  • sa culeg flori si sa le pun peste tot in casa, in diverse aranjamente numai de mine stiute
  • sa scriu poezii, povesti, texte si compuneri in care adaugam parti din sufletul meu
  • sa ma rog sa primesc putere si intelegere 
  • sa gatesc alaturi de bunici sau sa le pregatesc masa
  • sa ma imbrac frumos, indiferent unde mergeam
  • sa caut inspiratie in oamenii pe care ii intalneam, filmele ce le vedeam si cartile ce le citeam
  • sa creez orice, cu mana mea.
Deja parca totul e mai clar, in mintea mea. Cine sunt eu acum, e de fapt cine eram eu in copilarie. O fata indragostita de natura, de scris, de lucruri frumoase, de familie, de flori, mereu in cautarea fericirii si a inspiratiei eterne catre o viata asa cum mereu am visat sa am: linistita, etica, simpla si multumitoare. 


Parca ma simt mai bine acum! Ce sentiment eliberator! 

Tu ai aflat cine esti? Intoarce-te in copilarie si totul va deveni mult mai clar!


Cleo

You Might Also Like

0 comentarii